Grădinița Specială Cluj-Napoca a aniversat 40 de ani de activitate în beneficiul copiilor cu cerințe educative speciale. Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a fost prezent la aniversare.
Walking Month revine în acest an cu o nouă ediție, dedicată copiilor neurodivergenți, cu tulburări de spectru autist sau sindrom Down, care au nevoie de terapie de specialitate.
O nouă ediție a proiectului Walking Month pentru a susține cauza copiilor neurodivergenți. „Să facem împreună pași spre un viitor mai bun pentru ei și vom rescrie povestea unor vieți”, arată organizatorii.
La nivel mondial un copil din 800 se naște cu Sindromul Down. Pentru incluziunea lor în societate este necesară promovarea politicilor sociale astfel încât să se poată dezvolta pe deplin, atât la nivel școlar, cât și social și familial.
Ziua mondială a sindromului Down a fost marcată în peste 25 de orașe din Europa, inclusiv la Cluj-Napoca, în centrul municipiului. Zeci de dansatori au purtat șosete desperecheate în semn de solidaritate pentru persoanele cu Sindromul Down.
La 21 martie se sărbătorește Ziua persoanelor cu sindromul down. În decembrie 2011, a fost declarată zi mondială printr-o rezoluţie adoptată de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite.
La Cluj-Napoca, în urmă cu mai mulți ani s-a deschis prima școală de dans cu secție dedicată persoanelor cu Sindromul Down. Ideea i-a venit unei tinere balerine care a dovedit că arta poate fi o metodă de terapie.