Stadiul lucrărilor la malurile Someșului, în cartierul Grigorescu, a ajuns la 84% la finalul lunii septembrie 2023. Lucrările au termenul de finalizare la finalul acestui an.
Parcul 14 Iulie va fi redeschis publicului după modernizare în 4 septembrie, cu circa o lună mai devreme decât termenul contractual. Primăria Cluj-Napoca lucrează la implementarea unor noi politici publice de susținere a spațiilor verzi.
20 de hectare de spații verzi vor fi amenajate în toate colțurile orașului, cu peste 110 milioane de euro! Primarul Emil Boc a făcut o trecere în revistă a parcurilor și zonelor verzi aflate în amenajare sau cu proiecte în pregătire.
Idealul urban, promovat de arhitecți, specialiști în urbanism și activiști civici, s-a schimbat radical în ultimii ani în Cluj-Napoca. Dacă în ultimele decenii orașele erau construite în jurul ideii de mașină personală, în prezent paradigma merge în direcția opusă.
Proiectul de revitalizare a malurilor Someșului, ce cuprinde noi spații verzi, zone pietonale și ciclistice, a fost apreciat de parlamentarii europeni. „Văd determinarea Clujului de a schimba lucruri”, a declarat eurodeputatul Krzysztof Hetman.
Numărul proiectelor începute în 2022 pentru construcția de spații verzi și pietonale a crescut cu peste 20%, iar județul Cluj se află în top cu cele mai multe inițiative.
Lucrările la malurile Someșului din cartierul Grigorescu continuă la final de an. Șantierele „înverzesc” și se conturează viitorul culoar verde-albastru.