Medicii din Cluj, interesați să lupte împotriva infecțiilor nosocomiale, pot învăţa vineri de la ora 10, în Sala de Conferințe a Clinicii Chirurgie 3, de la cinci specialiști care sunt cele mai eficiente metode de a lupta cu bacteriile multirezistente și mai ales cum putem preveni instalarea acestora în spitale.
De la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei va ajunge până la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege care a primit ieri votul decisiv în Camera Deputaților.
Monitorizarea spitalelor acreditate va începe săptămâna viitoare, anunţă preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, potrivit căruia vor avea loc controale inopinate acolo unde raportările nu sunt credibile.
80% dintre spitalele din România nu ar trebui să funcţioneze dacă s-ar urmări gradul de respectare a tuturor regulilor valabile pentru unităţile sanitare, spune ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Federaţia Sanitas suspendă greva generală din spitale. Decizia a fost luată urmare a promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare.
Federaţia Sanitas declanşează, luni, greva generală, prim-vicepreşedintele Marius Sepi precizând că nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată.
Sindicaliștii membri ai Federației Sanitas vor declanșa luni, de la ora 7:00, greva generală în toate spitalele din țară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare, a declarat vineri, prim-vicepreședintele federației, Marius Sepi.