Proiectul de revitalizare a malurilor Someșului a atins un grad de realizare de 70%, potrivit reprezentanților Primăriei care au efectuat o vizită în teren. Până la finalul proiectului vor fi plantați peste 900 de arbori.
Stadiul lucrărilor la Parcul Armătura este de 90%. Investiția din fonduri europene este în valoarea de peste 3,6 milioane de euro și cuprinde 205 noi copaci plantați.
La sfârșitul lunii martie 2022 au fost demarate lucrările de modernizare la singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania. În prezent stadiul lucrărilor a depășit 60%.
Zona verde a Parcului Feroviarilor urmează să fie suplimentată. Șantierul deschis pentru reamenajarea a peste 5 hectare de teren avansează considerabil și se va încheia până la finalul acestui an.
Lucrările de modernizare la strada Mihail Kogălniceanu și la cele adiacente au atins stadiul fizic de 65%. Primarul Emil Boc a cerut constructorului să poziționeze grupul statuar „Școala Ardeleană” pe un soclu.