În era tehnologiei de vârf și a inovației continue, creativitatea umană nu cunoaște limite. Un grup de masteranzi de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) au lansat o provocare pentru clujeni, poți rezista cinci minute în război?
S-a deschis sezonul internship-urilor. Mii de locuri de muncă îi așteaptă pe tinerii aflați la început de drum să își înceapă cariera și să își descopere talentele.
La nivel mondial un copil din 800 se naște cu Sindromul Down. Pentru incluziunea lor în societate este necesară promovarea politicilor sociale astfel încât să se poată dezvolta pe deplin, atât la nivel școlar, cât și social și familial.
Studenții voluntari ai Consiliului Studenților din UBB au participat vineri la o acțiune de ecologizare a Grădinii Botanice „Alexandru Borza”, în cadrul proiectului UBB Goes Green. In același timp, a fost inaugurată noua alee a biodiversității.
Studenții pot să solicite băncilor, începând de luni, credite de 10.000 de euro cu garanția și dobânda subvenționată de stat. Tinerele familii pot solicita un credit de 15.000 de euro.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) începe noul an universitar cu peste 6.300 de studenți noi. Rectorul universității, Vasile Țopa, a transmis un mesaj studenților la deschiderea anului universitar 2022-2023.
Admiterea studenților internaționali s-a încheiat la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. 1800 de candidați au încercat să ocupe un loc pentru programele de studii în limbile franceză și engleză.