O asociație a făcut câteva propuneri pentru completarea regulamentului privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice în Cluj-Napoca, între care se numără și interzicerea folosirii acestora de către tineri cu vârste sub 18 ani.
O Directivă Europeană îi obligă pe proprietarii de trotinete să aibă poliță de asigurare, în contextul în care, în ultimii ani, au avut loc sute de accidente cu trotineta.
Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani.
În Piața Unirii, pe unul dintre cele mai aglomerate trotuare din oraș, există un risc de accidente grave din cauza „trotinetiștilor”. Mulți dintre ei circulă nestingheriţi și se lovesc de persoanele din jur.
Programul „Rabla” local, care se lansează la 1 iulie, ar putea finanța și cumpărarea de biciclete și trotinete electrice. În prezent se analizează această măsură.
Dezbaterea publică privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Cluj-Napoca 2021-2030 va avea loc online, vineri, 19 noiembrie. Clujenii interesați se pot înscrie pentru a lua cuvântul, anunță reprezentanții Primăriei. Creșterea numărul de stații de încărcare pentru mașinile electrice, printre obiectivele muncipalității.
Extinderea rețelei de stații de încărcare a vehiculelor electrice se află printre propunerile care se doresc a fi implementate la Cluj. Municipiul, al patrulea oraș cu cele mai multe stații de încărcare din România.
Trotinetele parcate în locuri interzise sunt ridicate de Regia Autonomă a Domeniului Public, operatorul fiind sancționat cu amenzi cuprinse între 200 și 400 de lei.