Românii au cheltuit în decembrie 2022 peste 77 de milioane de euro. Primele cinci ţări de destinaţie au fost Malta, Regatul Unit, Olanda, Irlanda, Germania.
Cinci turişti români au încercat să urce pe Vârful Mont Blanc „echipați” cu pantaloni scurţi, cu adidaşi şi pălării de paie, dar au fost întorşi din drum de către poliţia montană.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19. Vor putea intra în țară românii vaccinați ori cei care demonstrează că au anticorpi. Intrarea, permisă turiștilor doar prin două puncte de trecere a frontierei.
Anual, mii de români iau cu asalt sudul Italiei pentru a vizita Insulele Eoliene. De acum încolo, se vor gândi de două ori dacă se vor aventura în astfel de locuri.
După ce presa a relatat mai multe cazuri în care polițiștii ucraineni au încercat să obțină mită de la turiștii români care schiază în Bukovel, reprezentanții stațiunii informează schiorii cum să evite aceste abuzuri.
Cei 15 turişti români care erau blocaţi joi în Cisiordania au ajuns în cursul serii la Tel Aviv, iar azi-noapte s-au îmbarcat într-o cursă Tarom cu destinaţia Bucureşti, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Mai mulţi turişti români au fost jefuiţi într-un spaţiu de servicii situat în apropierea unei autostrăzi din regiunea italiană Aosta, informează publicaţia franceză Le Dauphiné.