Social

Peste 375.000 de turiști au vizitat Salina Turda în această vară

Conducerea societății Turda Salina Durgău SA a prezentat datele statistice privind numărul vizitatorilor și a veniturilor din exploatare. Acestea reflectă o creștere impresionantă a vizitatorilor, dar și venituri lunare record pentru activitatea societății, de la inaugurarea obiectivului turistic.


Actualitate

O comună din judeţul Cluj s-a transformat în locul de întâlnire al tuturor hipioţilor lumii

O comună situată la poalele masivului Vlădeasa din Munţii Apuseni a devenit, timp de o lună, locul de întâlnire al unor tineri veniţi din toate colţurile lumii pentru a promova pacea, comuniunea cu natura, respectul şi libertatea. Fără telefoane mobile, fără noţiunea timpului şi fără reguli, tinerii veniţi de la mii de kilometri depărtare trăiesc un stil de viaţă care pentru mulţi pare imposibil de trăit.



Actualitate

Chania sau o altă faţă a Insulei Creta FOTO

În Creta vei întâlni atât atmosfera cosmopolită a Europei, cât şi liniştitul caracter asiatic şi arşiţa Africii. Despre Chania, cea mai vestică regiune din Creta, se poate spune că în ciuda dezvoltării turistice a reuşit să-şi păstreze autenticitatea.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners