Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a declarat vineri că vizita Papei Francisc în România, din 2019, a fost amânată din cauza summit-ului de la Sibiu din 9 mai.
În ultimii ani, jurnaliştii britanici veniţi la Cluj au scos în evidenţă doar părţile negative ale oraşului: romii de la Pata Rât, cerşetorii sau câinii vagabonzi.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat presei, sâmbătă, la finalul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că nu vede nicio problemă în vizita liderului rus, Vladimir Putin, şi eventuala vizită a preşedintelui american, Donald Trump, la Budapesta, fiindcă cei doi şefi de stat nu ar merge acolo 'pentru a rezolva relaţiile româno-maghiare'.
Comunitatea maghiară din Cluj și-a lăsat puternic amprenta asupra culturii orașului de pe Someș. Deși Ungaria are reprezentanți în mai multe țări, numai la Cluj–Napoca există o Operă a maghiarilor, fiind locul în care nu de puține ori premierul Ungariei, Viktor Orbán, a venit la spectacole.
Primii zeci de turiști din Republica Moldova, dintr-un grup care va număra în final 1.000 de persoane, care vizitează Clujul în cadrul unui program touristic, au ajuns săptămâna aceasta în capitala Transilvaniei.
Noul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, a făcut miercuri o vizită de lucru pe şantierele Autostrăzilor Transilvania (A3 Gilău - Nădăşelu) şi A10 Sebeş - Turda. Ministrul a fost însoţit de şeful Companiei de Autostrăzi, Cătălin Homor, a vizitat loturile care au şansa de deschidere în acest an, dar şi cele pentru care situaţia birocratică abia a fost deblocată.
Prefectul Cristian Roman şi consulul german la Sibiu, E.S. Judith Urban, l-au întâmpinat la sosirea în aeroport pe Joachim Gauck, preşedintele Republicii Federale Germania.
Preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, va vizita, marţi, Sibiul, împreună cu soţia sa, Daniela Schadt, el urmând să fie însoţit pe parcursul întregului program al vizitei în oraş şi de preşedintele României, Klaus Iohannis, precum şi de Carmen Iohannis, anunţă un comunicat al Primăriei Sibiu transmis vineri.