Timp Liber
5 august, Ziua Internațională a berii. Când a fost sărbătorită pentru prima dată?
Începând cu 2008, Ziua internaţională a berii este celebrată în prima zi de vineri a lunii august a fiecărui an. În 2022, aceasta este marcată la data de 5 august.
5 august, ziua consumului de bere/ Foto: pixabay.com
Ideea unei astfel de zile i-a aparţinut lui Jesse Avshalomov, care, împreună cu mai mulţi prieteni şi împătimiţi ai acestei băuturi, a convins în anul 2007 patronul unui bar din oraşul american Santa Cruz să declare ziua de 5 august drept zi a berii, potrivit www.internationalbeerday.com. Apoi, evenimentul a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare la nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie şi în America de Sud.
Impactul mondial a avut loc în anul 2011, când a fost creat un site de internet unde au fost publicate argumente ce susţineau celebrarea Zilei internaţionale a berii. Iniţiativa a convins numeroşi utilizatori ai reţelelor sociale, astfel încât ziua a fost rapid popularizată. În 2011, au fost organizate 276 de festivităţi în 138 de oraşe din 23 de ţări din întreaga lume.
Scopul prioritar al acestei zile este de a da o ocazie în plus prietenilor şi cunoscuţilor de a se strânge şi a petrece timp împreună, la o bere. Nu este o întâmplare că ziua dedicată acestei băuturi are loc în luna august, vara fiind sezonul ideal pentru cei ce doresc să se răcorească cu băutura din malţ şi flori de hamei. Totodată, Ziua internaţională a berii este dedicată celor care muncesc tot anul pentru a asigura producţia de bere.
În 2021, cu prilejul Zilei internaţionale a berii, Asociaţia Berarii României a lansat campania de prevenire a consumului de alcool în rândul şoferilor intitulată „0% ALCOOL. 100% VOLAN”. Iniţiativa a avut ca scop conştientizarea şoferilor, a pasagerilor şi a celorlalţi participanţi la traficul rutier cu privire la consecinţele negative ale conducerii unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi, prin aceasta, reducerea numărului de accidente. Campania s-a derulat în parteneriat cu Poliţia Română.
Piaţa berii din România, în scădere în primele patru luni din 2022
La 4 iulie 2022, Asociaţia Berarii României, citând Raportul Europe Economics despre impactul COVID-19 asupra industriei berii, a arătat că piaţa berii din România a înregistrat o scădere cu 10% în primele patru luni din 2022, în raport cu aceeaşi perioadă a anului anterior, pe fondul efectelor pandemiei COVID-19, a războiului din Ucraina, dar şi al creşterii preţurilor.
Susţinut de măsuri guvernamentale potrivite, sectorul berii reprezintă un factor esenţial în impulsionarea redresării economice. Astfel, producătorii de bere din Europa pot contribui la redresarea economică în urma pandemiei COVID-19, dacă autorităţile adoptă măsurile potrivite pentru a sprijini sectorul, conform Asociaţiei Berarii Europei.
Publicat la 29 iunie 2022, Raportul Europe Economics dezvăluie că, deşi în 2021 au existat perioade de redresare, sectorul berii a înregistrat doar creşteri moderate ale vânzărilor, deoarece sectorul ospitalităţii nu a reuşit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie. Condiţiile stricte în care sectorul Horeca a fost redeschis, restricţiile de călătorie, precum şi regulile în continuă schimbare, toate au contribuit la reducerea veniturilor pentru sectorul ospitalităţii şi, implicit, al berii.
Raportul realizat de Europe Economics arată că vânzările de bere din 2021 în baruri şi restaurante au ajuns cu 42 milioane de hl sub nivelul din 2019, ceea ce reprezintă o scădere de 35%.
CITEȘTE ȘI: