Derby-ul Clujului se joacă luni, pe Cluj Arena, iar accesul suporterilor se va realiza începând cu ora 18:30. Jandarmeria avertizează că mesajele care incită la ură și violență sunt interzise.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Pegasus Airlines anunță operarea de noi zboruri directe spre Istanbul începând cu sezonul de vară S25, respectiv din 20 mai 2025.
Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele sociale a scăzut la 5 – 10 ani, iar aproape jumătate dintre copii petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital. Însingurarea, anxietatea și fragilizarea emoțională sunt câteva dintre riscurile supra-expunerii online.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMFIH) „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca derulează campania „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!” care prevede promovarea educației pentru sănătate orală în rândul copiilor de grădiniță și a elevilor și acordarea de consultații stomatologice gratuite.
În perioada 31 martie - 4 aprilie, Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj devine locul unde eroii din viața reală pot face o diferență. Campania „Donează sânge, fii erou!” își deschide porțile pentru toți cei care doresc să contribuie la salvarea de vieți, oferind donatorilor ocazia de a sprijini pacienții care au nevoie urgentă de transfuzii.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins joi contestațiile depuse de AUR, SOS România și POT asupra legilor adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România va putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării.