Actualitate

O navă de croazieră și un safari inedit, realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere pentru copii, în acest weekend la Iulius Mall Cluj (P)

Ce-ai spune de „o aventură” prin Jurassic Park, un safari spectaculos sau o plimbare prin fascinantul Lego City – toate în doar câteva minute? La Iulius Mall Cluj ai ocazia să explorezi o colecție impresionantă de machete, realizate din mii de cărămizi LEGO®, în cadrul Expoziției Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO®. Cei mici au ocazia să își exerseze dexteritatea la atelierele creative. Vino, în acest weekend, la Iulius Mall Cluj și descoperă cele mai interesante machete!

 

În perioada 21 – 23 februarie 2025, în Atriumul Iulius Mall Cluj, vor fi expuse o varietate de construcții inedite, realizate din mii de cărămizi LEGO®. Expoziția Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO® aduce în prim-plan diorame spectaculoase, care îi vor purta pe vizitatori din orașele viitorului spre peisaje sălbatice și misterioase, din regatele atotputernicilor dinozauri până în îndepărtatele galaxii din universul Star Wars. Una dintre cele mai impresionante construcții expuse este o navă de croazieră grandioasă, realizată exclusiv din cărămizi LEGO®.


Cei mici au parte și de o provocare, unde sunt încurajați să își lase imaginația să se transforme într-o varietate de forme. Atelierele creative au loc în fiecare zi pe parcursul expoziției, în intervalul orar 15.00 – 19.00. La atelierele de construcție sunt așteptați copiii cu vârsta mai mare de 5 ani. Accesul în cadrul expoziției, cât și la ateliere este gratuit, iar minorii trebuie să fie însoțiți. Machetele sunt realizate de membrii Asociației Brickenburg. Publicul este rugat sa nu aducă în perimetrul expoziției piese sau construcții proprii din piese LEGO®, iar părinții sunt încurajați să nu își lase copiii nesupravegheați în cadrul expoziției. Mai multe detalii puteți afla pe site-ul Iulius Mall Cluj.  

Vino și descoperă magia construcțiilor LEGO® într-o expoziție unică la Iulius Mall Cluj!


abonare newsletter