Actualitate

VIDEO - Joe Biden în România: Graniţele Europei nu trebuie schimbate cu forţa

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ajuns ieri după-amiază la Bucureşti împreună cu soţia sa, pentru o vizită oficială de două zile. Aceasta este cea mai importantă vizită a unui oficial american în România în ultimii 5 ani, când tot vicepreşedintele SUA a venit la Bucureşti, în octombrie 2009.

Vicepreşedintele SUA şi soţia sa au fost întâmpinaţi la Aeroportul Otopeni de către ministrul de Externe, Titus Corlăţean şi de însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, Duane Butcher. Oficialul SUA a primit salutul Gărzii de Onoare iar ministrul Corlăţean i-a oferit soţiei vicepreşedintelui american un buchet de flori.

Pe durata vizitei,  Biden va efectua câteva vizite alături de soţia sa Jill. El se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi cu militari români şi americani. Temele fierbinți ale vizitei diplomatului american sunt relaţiile economice bilaterale, situaţia din Ucraina şi regiune, securitatea energetică, dar şi combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti.


Alături de armata română

 În cadrul primei zi a vizitei oficiale,  oficialul SUA a făcut o oprire la Baza 90, unde a felicitat armata română afirmând că „în România forţele americane au găsit aliaţi de nădejde”, armata țării noastre fiind „ cea mai bună generaţie de luptători” pe care a cunoscut-o.

”Este o cinste să am prilejul să văd trupele noastre lucrând împreună în Carpaţi. Mulţumesc românilor în uniformă care ne ajută să asigurăm securitatea. În România forţele americane au găsit aliaţi de nădejde. Consider că sunteţi cea mai bună generaţie de luptători. Sunteţi un grup extraordinar, un grup de patrioţi care păzesc libertatea în Europa. Sunt deosebit de mândru de dumneavoastră. Este o obligaţie sacră să fim alături de voi şi de NATO”, a declarat Joe Biden în cadrul unei conferințe de presă.


Biden: Graniţele Europei nu trebuie schimbate cu forţa

Vicepremierul american a prezentat și poziția oficială a SUA în legătură cu situația din Ucraina acuzând Rusia că ”a violat nu numai suveranitatea Ucrainei, dar şi principiul fundamental din secolul XX”. 

„Agresiunea din Crimeea ne reaminteşte de ce avem nevoie de NATO. Rusia a violat nu numai suveranitatea Ucrainei, dar şi principiul fundamental din secolul XX. Graniţele Europei nu trebuie schimbate cu forţa. Condamnăm acţiunile Rusiei în Crimeea. Naţiunile din NATO nu sunt singure. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter