Actualitate

Autostrada A3, pista vitezomanilor

Doi şoferi au fost prinşi, duminică, în timp ce conduceau pe autostrada A3 cu 239 km/h şi, respectiv, 205 km/h, ambii rămânând fără permis pentru 90 de zile şi fiind amendaţi cu câte 877,5 lei, potrivit Poliţiei Române.

Un bărbat în vârstă 30 de ani a fost prins de radar, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea cu 205 km/h, autostrada A3, pe segmentul Turda - Borş. Maşina a fost înregistrată de aparatul radar în jurul orei 14.30, la kilometrul 15 al autostrăzii A3 Turda-Borş.

Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei, iar poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere.


Tot pe autostrada A3, dar în zona kilometrului 21, segmentul Bucureşti - Braşov, un bărbat de 47 de ani, din Bucureşti, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 239 de km/h.

Poliţiştii rutieri de la Biroul de Poliţie Autostrada A3 i-au dat bărbatului o amendă în valoare de 877,5 lei şi i-au reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.


Poliţia Română atenţionează că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Etichete: soferi radar viteza
Ultimele Stiri
abonare newsletter