Actualitate

Primitivismul românilor, SPERIETOARE pentru turiştii străini

Două britanice au decis să protesteze într-un mod inedit faţă de ceea ce, spun ele, este inadmisibil să se întâmple în România. Lucinda Hare şi Jackie Short au trimis câte un email către Biroul de Turism al României în care spun că, în semn de protest, îşi anulează vizita pe care urmau să o facă în ţara noastră, vara aceasta.





Actualitate

Sute de șoferi au fost amendați în acest weekend la Cluj

În perioada 31 mai- 03 iunie poliţiştii clujeni au aplicat 355 sancţiuni contravenţionale, dintre care 84 au fost privind ordinea şi liniştea publică, 11 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 241 privind circulaţia pe drumurile publice.


Actualitate

NATO începe exerciţii militare de amploare în ţările baltice

Mai multe state membre ale Alianţei Nord-Atlantice încep luni exerciţii militare comune de amploare axate pe cooperarea în domeniul securităţii, pe teritoriul fostelor republici sovietice din regiunea baltică, a anunţat armata estoniană, preluată de agenţia RIA Novosti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter