Economie

19 clujeni, printre primii 300 de bogaţi ai ţării

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/29/06-stefan vuza.jpg" border="0" align="right" />Vezi ce afaceri controlează şi în ce ordine se clasează cei mai bogaţi dintre clujeni, potrivit Top 300 Capital.</strong>




Doar doi oameni de afaceri din judeţ au reuşit să-şi majoreze averea în 2012, potrivit Topului 300 Capital.

Horia Ciorcilă, a urcat pe locul secund în topul milionarilor clujeni, cu o avere de 56 de milioane de euro, iar Arpad Paszkany, ocupă în ediţia de anul acesta locul al patrulea, cu 51 de milioane de euro.

Lista „mai-marilor” judeţului:

1.(58 la nivel naţional) Ştefan Vuza 89-90 milioane de euro, afaceri în industrie şi piaţa de capital (foto)

Averea milionarului clujean s-a diminuat cu aproximativ 10 milioane de euro faţă de anul trecut, de la 100-110 milioane de euro, cât se estima în ediţia din 2010 a topului, la 89-90 de milioane, potrivit datelor din ediţia de anul acesta.
Milionarul controlează grupul industrial Serviciile Comerciale Romane (SCR) din care fac parte AISA Invest Cluj-Napoca (servicii comerciale), Uzuc Ploieşti (furnizor de echipamente industriale), Chimcomplex Borzeşti (combinat chimic), Someş Dej (producător de hârtie), Caromet Caransebeş (construcţii metalice), Iasitex Iasi (industria textilă), Nova Textile Piteşti (industria textilă), Sinterom Cluj-Napoca (componente auto), Contactoare Buzău (echipamente electrice) şi INAV Bucureşti (institut de cercetare).
Anul acesta milionarul s-a înscris la licitaţia pentru preluarea combinatului Oltchim, depunând două oferte prin intermediul AISA Invest şi Chimcomplex, însă a pierdut în faţa lui Dan Diaconescu.

2. (97) Horia Ciorcilă, 55-56 milioane euro, piaţa de capital, imobiliar, construcţii

Anul 2012 a adus achitarea omului de afaceri şi ai altor reprezentanţi ai Băncii Transilvania şi ai subsidiarei BT Securities, pentru presupuse acţiuni privind anipularea pieţei de capital. BT a înregistrat în 2011 un profit net mai mare cu 35% faţă de cel din anul precedent, ajungând la 32,1 milioane de euro. Horia Ciorcilă are participaţii şi la Omniconstruct, companie care administrează unul dintre cele mai impresionante imobile de birouri din Cluj, Maestro Business Center, cu afaceri, în2011, de aproape jumătate de miliard de euro.

3. (103) Ioan Tecar, 52,5 milioane euro, construcţii, metalurgie, producţie de hârtie

Controlează grupul  MG-Tec din care fac parte 11 firme cu afaceri de peste 130 de milioane de euro în 2011. Majoritatea companiilor au ca obiect de activitate producţia de articole destinate sectorului construcţiilor.

4. (109) Arpad Paszkany, 50-51 milioane euro, fotbal, construcţii, auto, media

A făcut primul milion de mărci din vânzarea de şampoane, spray-uri şi alte articole destinate femeilor. Acum este unul dintre cei mai mari investitori în domeniul imobiliar din Cluj, patronul campioanei României la fotbal şi patron de trust media.

5. (122) Simion şi Teofil Mureşan, 45-47 milioane de euro, construcţii infrastructură, telecomunicaţii

Anul trecut a adus o creştere cu 27% a cifrei de afaceri pentru Electrogrup, principala afacere a fraţilor Mureşan, cu activităţi în domeniul construcţiei de infrastructură energetică, telecomunicaţii şi construcţii civile. Simion şi Teofil Mureşan controlează fiecare câte 49,7% din companie. Investiţiile s-au îndreptat în ultimii doi ani, spre domeniul energiei regenerabile, prin două proiecte eoliene: Grădina Energy şi GV Energy, unde fraţii Mureşan sunt asociaţi cu Soin Ghiţe. Compania de telecomunicaţiicare s-a născut în 2007 prin divizarea Electrogrup, direct One, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 8,4 milioane de euro şi un profit net în scădere, de 0,69 milioane de euro.

6. (142) Valentin Nicola, 38-40 mil. euro, financiar, imobiliar

Face parte din grupul milionarilor clujeni care s-a îmbogăţit din vânzarea societăţii Astral Telecom. Banii obţinuţi din vânzare, aproximativ 16 milioane de dolari, i-a investit în grupul financiar Imofinance, unde deţine 11,21% din acţiuni şi în sectorul imobiliar din grupul Matrix Dynamics, alături de Sorin Ghiţe, unde deţine 44,09%.

7. (154) Sorin Ghiţe, 35-36 milioane de euro, imobiliare, finanţe-bănci

Membru fondator al Băncii Transilvania, a fost şi în Consiliul de administraţie al Astral TV, vândută către UPC în 2005. A investit o parte a banilor de la UPC în grupul Imofinance. Alături de Valentin Nicola, a pornit afacerea imobiliară Matrix Investments

8. Familia Silaghi, 34-35 milioane de euro, financiar-bancar, imobiliar, petrol

După moartea lui Claudiu Silaghi, afacerile au fost preluate de soţie şi de cei doi copii ai săi. În 2011 compania specializată în domeniul distribuţiei de lubrifianţi de motor şi uleiuri industriale Star Lubricants, a rulat afaceri de 9,2 milioane de euro, având un profit de 0,30 milioane de euro.

9. (173) . Dorel Goia, 30-32 mil. euro, piaţa de capital, imobiliar, industrie

„Anul 2011 a fost încă sub influenţa nefavorabilă a situaţiei economice internaţionale şi de aceea, au fost necesare măsuri de optimizare a costurilor şi de adaptare a business-ului la contextul economic intern şi extern”, a declarat omul de afaceri pentru Capital. Principalele decizii majore de business din ultimele luni au constat în discontinuarea unor segmente de business şi demararea unor noi afaceri în domenii cu potenţial de creştere în următorii ani.

10. (177) Ştefan Gadola,  30-31 milioane euro, industrie, energie

11. (178) Peter Pal, 30-31 milioane euro, industrie, energie

12. (179) Ioan Socea, industrie, energie, sport

Ocupanţii locurilor 10, 11, 12 deţin grupul Enegobit, care, în 2011, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 35%.

13. (211) Silvia şi Zsolt Fodor, 25-26 mil. euro, telecom, comerţ, imobiliare

EuroGsm, afacerea deţinută de soţii Fodor, s-a orientat în acest an către serviciile de date. Cealaltă afacere a soţilor Fodor, Mobile Distribution (cel mai mare distribuitor de cartele prepay), are planuri de extindere pe noi zone de business, cum ar fi distribuţia produselor din tutun, cafea, ceai cacao şi condimente.

14. (222) Bela Urasi,     24-25 mil. euro, piaţa de capital, imobiliare, bănci
Face parte din grupul celor care au înfiinţat Astral şi Banca Transilvania

15. (230) Familia Cristea, 23-25 mil. euro, industrie, imobiliare

„Anii 2009-2011 au reprezentat pentru Arc Parc o perioadă de maturizare a proiectelor investiţionale. Din punct de vedere strategic, ne-am concentrat toată atenţia asupra proiectelor de investiţii demarate anterior recesiunii şi am căutat să găsim noi oportunităţi de afaceri, cum sunt cele din domeniul energiei regenerabile”, a declarat Adriana Cristea, pentru Capital.

16. (252) Marcel Borodi, 20 de milioane de euro, IT

Compania deţinută de afacerist, Net Brinel, a obţinut în 2011 o cifră de afaceri de 13,1 milioane de euro, cu 28% mai mare decât în 2010.

17. (262) Nicolae Dan Pop Baldi, 19-20 de milioane de euro, IT, imobilliare

După era Astral, omul de afaceri s-a dedicat afacerilor imobiliare, prin compania Terimob Invest.

Nou-intraţi în top:

18. (295) Marius Ştef, 15-16 milioane de euro, producţie celuloză, hârtie

Alături de Cosmin Pavel, deţine Agressione Grup, distribuitor de articole de papetărie, birotică şi mobilier prin 11 birouri regionale.

19. (298) Ioan Moldovan, 15 milioane euro, producţia şi conservarea cărnii

Afacerile din industria cărnii sunt cele mai mari pe care le deţine Moldovan: Agro-Invest şi Combis au avut în 2011 cifre de afaceri de 12,3 milioane de euro, respectiv 13,8 milioane de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter