Economie

“Nu m-a ucis criza, dar o face banca!”

<p><img src="documente/stories/08_august/30_ziua/01 bani.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Acesta este mesajul de disperare al unei clujence, care riscă să piardă tot ce a muncit în ultimii ani.</p>

Publicăm integral scrisoarea cititoarei noastre. Din motive lesne de înţeles, am decis să îi oferim protecţia anonimatului, dar suntem convinşi că nu este un caz singular.

Mă numesc Anca X., sunt client al Raiffeisen Bank în urma contractului de credit nr. RFI021443xxxxx încheiat la data 24.01.2008 şi în cele ce urmează doresc să informez asupra unei situaţii generate de modul în care această bancă înţelege să relaţioneze cu cei care au avut proasta inspiraţie să îi devină clienţi:

1. În ianuarie 2008 am contractat un credit ipotecar de la banca Raiffeisen;

2. În iunie 2009, în condiţiile crizei economice care a făcut ca veniturile pe care mă bazam pentru plata ratelor să mi se reducă substanţial, am anunţat banca despre aceasta, prezentându-i o cerere de înlesnire la plată pentru pentru a evita situaţiile neplăcute în viitor; cerere pe care banca nici nu a aprobat-o, nici nu a respins-o, lăsând tot timpul impresia că subiectul este deschis, căutându-se variante pentru aceasta până ce

3. În februarie 2011 am fost înştiinţată că s-a deschis un dosar de executare silită împotriva mea, pentru o sumă cu aproape 40.000 CHF, mai mare decât soldul din 2009, în condiţiile în care:

- nu fusesem înştiinţata de aducerea la scadenţă anticipate a întregii sume în iunie 2010 după cum am aflat ulterior şi

- eram în discuţii cu banca referitor la găsirea unei variante de re-esalonare

4. Din luna februarie şi până astăzi nu reuşesc să vorbesc cu nici un reprezentant al băncii avizat pentru această problemă (deşi am fost chiar şi la centrala din Bucureşti pentru asta), iar la toate cererile pe care le-am scris de obicei nici măcar nu nu primesc răspuns, iar, dacă totuşi mi se răspunde, se face cu întârziere şi nu la obiect.

Acestea sunt faptele. În condiţiile crizei economice în care toate băncile au procedat la ajutarea clienţilor să treacă peste dificultăţile apărute, în condiţiile în care am anunţat din timp banca că aş putea întâmpina greutăţi la plata ratelor şi am cerut ajutor, aceasta, fără ca măcar să mă înştiinţeze, după ce m-a purtat cu vorba mai mult de un an că ar căuta variante de reeşalonare, îmi deschide dosar de executare silită.

Mai mult chiar, nimeni nu este dispus să vorbească cu mine; nimeni nu e dispus să asculte ce am de spus. Cei de la Cluj spun că nu este de competenţa lor, iar în Bucureşti când am fost un departament întreg “nu era la serviciu” şi realmente nu am avut cu cine să vorbesc.

Cu toate că, la ora actuală, la nivelul preţurilor practicate pe piaţa imobiliară din vânzarea casei nu s-ar putea recupera decât poate jumătate din valoarea creditului (să nu mai vorbim de penalităţile şi dobânzile enorme care mi se adăugă zi după zi) şi cu toate că mi-am exprimat de nenumărate ori în aceste luni atât capacitatea cât şi dorinţa de a relua plăţile în condiţiile iniţiale ale creditului, nu primesc nici un răspuns, dosarul de executare merge mai departe şi penalităţile cresc (deja suma a crescut cu 57.950 CHF de la prima mea scrisoare şi până acum).

Parcă aş fi un personaj al lui Kafka; este complet absurd ceea ce se întâmplă.

În toată presă se vorbeşte despre deschiderea băncilor către găsirea unor soluţii pentru clienţi.

Toată lumea din bancă cu care am reuşit să vorbesc de 6 luni încoace m-a asigurat că situaţia se va rezolva, că atâta vreme cât eu doresc să reiau plată creditului banca nu are nici un interes şi nu va trece la executarea casei – doar să vorbesc cu o persoană competentă. Problema este că se pare că acesta “persoană competentă” nu doreşte să vorbească cu mine.

Poate că “banca” în sinea ei nu are nici un interes, deşi de pierdut probabil nici nu va pierde, căci îşi va recupera banii de la asiguratori – cert este că, dacă această situaţie nu se opreşte cumva, eu voi pierde atât casa, locuinţa familiei mele, ba încă voi mai şi rămâne datoare pentru o sumă care va depăşi 100.000 CHF. Şi atunci mă întreb dacă oare sistemul băncii este de vină sau există cineva care are vreun interes aici?

De ce în 2009 nu mi s-a spus că mi se respinge cererea de facilitate de plată şi am fost purtată cu vorba – căci aş fi căutat şi găsit alte variante. De ce în condiţiile în care doresc să plătesc şi pot dovedi că am această capacitate – nu sunt repusă în grafic? De ce nimeni nu este dispus să vorbească cu mine, să îmi răspundă la întrebări?

Aceasta este povestea pe scurt.

Monitorul de Cluj va publica în ediţia de mâine povestea cititoarei şi punctul de vedere al băncii.