Externe
6 ani și jumătate de închisoare pentru o jurnalistă ruso-americană
O instanţă din Rusia a condamnat-o pe jurnalista Alsu Kurmaşeva, cu dublă cetăţenie - rusă şi americană - la şase ani şi jumătate de închisoare pentru răspândirea de informaţii false despre armata rusă
| Foto: pixabay.com
O instanţă din Rusia a condamnat-o pe jurnalista Alsu Kurmaşeva, cu dublă cetăţenie - rusă şi americană - la şase ani şi jumătate de închisoare pentru răspândirea de informaţii false despre armata rusă, transmite luni Reuters.
Serviciul de presă al instanţei a precizat că sentinţa a fost pronunţată vineri, în aceeaşi zi cu a reporterului american Evan Gershkovich, reprezentant al ziarului Wall Street Journal, condamnat la 16 ani de închisoare pentru spionaj.
Kurmaşeva lucra pentru Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL - Europa Liberă/Radio Libertatea). Preşedintele-director general al acestei organizaţii de presă, Stephen Capus, a declarat pentru Associated Press că această condamnare a avut loc după o „parodie de justiţie” şi „singurul final just este ca Alsu să fie eliberată imediat din închisoare de cei care au luat-o ostatică”.
Jurnalista, care are doi copii, lucra pentru sediul din Praga al RFE/RL şi a fost arestată în 18 octombrie anul trecut în regiunea rusă Tatarstan, de unde este originară. Ea mai fusese reţinută pentru scurt timp în iunie, în timp ce încerca să plece din Rusia după ce îşi vizitase mama.
Instanţa a considerat-o mai întâi vinovată că nu şi-a declarat cetăţenia americană, aşa cum prevede legislaţia rusă, şi i-a aplicat o amendă. Ulterior, Kurmaşeva a fost acuzată că nu s-a înregistrat ca „agent străin”. Ea nu şi-a recunoscut nicio vină.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: