Politică

Misiune economică poloneză la Cluj?

<p> </p> <p><img src="documente/stories/07_iulie/08_ziua/05 radu bica florin stamatian vasile cozma marek szczygiel vizita ambasadorul poloniei prefectura rp 01.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ambasadorul Republicii Polone în România, Marek Szczygiel, s-a întâlnit azi şi cu reprezentanţii autorităţilor judeţene din Cluj.</p>

 

Ambasadorul polonez le-a prezentat prefectului Florin Stamatian şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Bica, priorităţile mandatului său ca reprezentant al Poloniei în România, dar şi aspectele cele mai importante ale mandatului preşedinţiei poloneze a Consiliului Europei, preluată la 1 iulie 2011. Astfel, pe parcursul discuţiilor, Marek Szczygiel a subliniat importanţa dezvoltării susţinute a statelor din sud-estul Europei, dar şi demararea de noi procese de negociere cu state candidate, ca Serbia sau Croaţia. Discuţiile au vizat şi domeniile reformelor economice şi schimburilor culturale, ştiinţifice şi creşterii schimburilor între oamenii de afaceri din regiuni din Polonia şi regiunea Cluj. Ambasadorul Poloniei a arătat disponibilitatea şi a solicitat sprijinul Instituţiei Prefectului pentru activităţile specifice pentru Consulatul Onorific al Poloniei la Câmpia Turzii şi a solicitat înfiinţarea unei Misiuni Economice pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj.


 

La rândul său, prefectul Florin Stamatian a apreciat alegerea Clujului ca primă destinaţie în afara capitalei, de la preluarea mandatului de ambasador de către Marek Szczygieł şi a subliniat importanţa consolidării permanente a schimburilor economice şi culturale dintre cele două state, dar şi oportunitatea consultării partenerilor polonezi pe teme de organizare administrativ-teritorială sau pe tema îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor europene.


 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica a prezentat membrilor delegaţiei poloneze rezultatele excelente ale parteneriatului încheiat în anul 2005 între administraţia judeţeană clujeană şi Consiliul Judeţean al Regiunii Malopolska din Polonia şi decizia adoptată în anul 2008, de reînnoire a acestui parteneriat pe perioadă nedeterminată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter