Politică

Cluj: salarii mai mici, dar preţuri pe măsura Capitalei

<p /><img src="documente/stories/07_iulie/12_ziua/05 oameni pe strada rp 1.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Cu toate că salariile sunt cu aproximativ o treime mai mici în Cluj faţă de Bucureşti, costul vieţii este apropiat.

Salariul mediu net din Bucureşti este cu aproape 30% mai mare decât în Iaşi, Timişoara şi Cluj, însă costul vieţii din aceste oraşe este apropiat de cel din Capitală, reiese dintr-un studiu al companiei de consultanţă A.T. Kearney privind şapte oraşe din România.

Potrivit studiului, Bucureştiul are cel mai ridicat salariu mediu net, de 2.091 lei pe lună. Clujenii, la fel ca şi ieşenii şi timişorenii de altfel, câştigă doar în jur de 70% din cât câştigă un bucureştean. Pe de altă parte, când vine vorba despre costurile de trai, cu toate că Bucureştiul rămâne cel mai scump oraş din ţară, diferenţele dintre Capitală şi celelalte judeţe menţionate, printre care şi Clujul, sunt mult mai mici. Cu alte cuvinte, în cazul puterii de cumpărare, cele şase oraşe sunt mai aproape de media Capitalei decât în cazul salariilor. Concret, Bucureştiul are cel mai ridicat cost al vieţii din România, urmat de Iaşi (97,2% din nivelul înregistrat în Capitală), Cluj (94,3%) şi Timişoara (91,9%).


Analiza include mai multe categorii de preţuri care cuprind produsele şi serviciile regăsite în coşul zilnic al populaţiei, cu excepţia energiei termice, care a fost exclusă deoarece tarifele depind de subvenţiile acordate de autorităţile locale.

Ce e mai ieftin la Cluj?


Pe categorii de consum, alimentele de bază, cu o pondere de aproape 35% în coşul zilnic, sunt mai ieftine la Cluj faţă de Bucureşti cu 7,2%. Paradoxal, cele mai scumpe alimente sunt în Zalău şi Călăraşi (cu peste 6% peste preţurile din Bucureşti), unde se găsesc şi cele mai mici salarii. În Iaşi, alimentele de bază sunt în medie cu 5,5% mai scumpe decât în Capitală, iar în Timişoara cu 4,7%. Cele mai mici preţuri la alimente de bază au fost înregistrate în Ploieşti, reprezentând 82,8% din media Bucureştiului.

De asemenea, mult mai ieftine sunt la Cluj (în provincie, în general) mesele şi băuturile la restaurant/bar, diferenţele variind între 20% şi 40%.


Transportul public şi călătoriile cu taxiul sunt cu 15-30% mai ieftine în Cluj, Iaşi şi Timişoara decât în Bucureşti, iar preţurile abonamentelor la sala de fitness şi biletele la teatru şi cinema sunt au preţuri cu aproape 50% mai reduse.

Şi ce e mai scump?


Gazele, electricitatea, carburanţii, service-ul auto, serviciile de telefonie şi comunicaţii, băuturile alcoolice şi ţigaretele au preţuri apropiate în cele şapte oraşe analizate, însă detergenţii şi produsele de igienă personală sunt mult mai scumpe în Cluj, potrivit studiului menţionat. De asemenea, articolele vestimentare au, în Cluj, preţuri apropiate de cele din Capitală. La fel se întâmplă şi în cazul judeţelor Iaşi, Timişoara şi Ploieşti.

În plus, serviciile de curăţenie sunt cu 34% mai scumpe în Cluj faţă de Bucureşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter