Politică

S-au montat toate scaunele pe Cluj Arena

<p />Constructorii au finalizat astăzi montarea scaunelor pe Cluj Arena.

Noul stadion va avea 30.335 de scaune, în diferite nuanţe de gri. Dintre acestea 629 de scaune sunt pentru VIP, clasa business, 748 VIP, clasa standard, iar 87 de scaune sunt VVIP. La acestea se adaugă 32 de locuri pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii, 168 de scaune destinate presei şi 114 scaune pentru comentatorii TV, în timp ce 29.557 de scaune vor fi destinate spectatorilor.         „Suntem pe ultimii metri cu finalizarea arenei. În acest moment se lucrează la finalizarea pistei de atletism, la amenajările exterioare şi la toaletarea generală a stadionului. Îi aşteptăm pe clujeni sâmbătă la deschiderea oficială a stadionului”, afirmă Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Cluj Arena se pregăteşte de deschiderea oficială care va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, când, în cadrul porţilor deschise organizate cu începere de la ora 14.00, clujenii vor putea vizita noua arenă sportivă construită de către Consiliul Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter