Preoților le este interzis să facă politică partinică, iar Sinodul BOR le cere preoților să nu se implice în campania electorală. Cei care încalcă prevederile Bisericii Ortodoxe Române vor trebui „să aleagă între cariera politică și misiunea clericală”.
Călin Georgescu, candidatul suveranist ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale a raportat zero cheltuieli în campania electorală din primul tur de scrutin, deși a beneficiat de o promovare intensă pe TikTok și alte rețele sociale.
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţial, de anulare a rezultatelor din primul tur.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică nu are atribuţii în zona dezinformării. Instituţia nu face o analiză a unor elemente, a unor articole sau a unor informaţii din mediul online care nu reprezintă elemente din atacurile de securitate cibernetică.
Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu a precizat că o susţine pe Elena Lasconi în turul al doilea, la alegerile prezidenţiale.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să inițieze o investigație asupra rețelei TikTok pentru campania politică a lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.