Accesul la un loc de muncă sau la servicii medicale, dar și problema chiriei sunt printre principalele provocări cărora trebuie să le facă față cetățenii ucraineni refugiați în România.
Un angajat român din trei crede că nu îşi va putea păstra aceeaşi slujbă sau una similară până la vârsta de 60 de ani, cu 4% peste media Uniunii Europene (UE).
În septembrie 2023, lungimea totală a autostrăzilor din România a trecut de pragul psihologic de 1000 km. În județele care dispun de cel puțin un tronson de autostradă, produsul intern brut pe cap de locuitor este mai mare cu până la 25%.
Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de peste 19.400 de afaceri, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Chiriile sunt considerabil mai mari vara aceasta față de aceeași perioadă a anului trecut. Cât scoți din buzunar lunar pentru un apartament de două camere, în Cluj?