Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost inclusă în intervalul 801-1000 la nivel mondial, fiind prima dintre universităţile româneşti prezente în clasamentul Times Higher Education 2020 (THE) al instituţiilor de învăţământ superior de la nivel mondial dat publicităţii în seara zilei de miercuri, 11 septembrie 2019.
Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR) și cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, organizează cel de-al XII-lea Congres al Uniunii Ornitologilor din Europa sub patronajul Uniunii Ornitologilor din Europa.
Cazul fetei de la Caracal, care a fost ucisă brutal în urmă cu câteva zile, după ce a sunat disperată la 112, a bulversat întreaga țară. Profesorul de psihologie Daniel David a explicat că această situația a apărut nu doar din cauza autoritățillor, ci din cauza unor probleme profunde ale societății.
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) va derula, în perioada 2019-2022, proiecte în valoare de peste 22 de milioane de lei pentru formarea doctoranzilor și a post-doctoranzilor în conformitate cu cerințele reale ale pieței muncii și ale mediului socio-economic.
Universitățile încep procesul de alegere a rectorilor. Daniel David, prorector pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat că este posibil să candideze.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit, la finalul săptămânii trecute, întâlnirea dintre reprezentanții a 17 universități publice din România şi cei ai companiei britanice care elaborează rankingul QS – unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților.