În noua legea a învățământului universitar s-au introdus sancțiuni consistente privind cumpărarea sau vânzarea de lucrări de licență, masterat sau doctorat. Acestea ajung până la 200.000 de lei.
Unul din procesele lui Lucian Bode, deschis împotriva Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru a bloca autosesizarea care îi vizează cartea plagiată, urmează să fie soluționat la Curtea de Apel București.
Studenții români pot obține burse în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, postdoctorale și de cercetare printr-un concurs organizat de Ministerul Educației.
Procesul ministrului de Interne (PNL) Lucian Bode, în cazul tezei plagiate de doctorat, se va judeca la Cluj în luna martie. Instanța de judecată a fixat data ședinței în termen de o lună.
PNL va lua o decizie în privinţa ministrului Lucian Bode până la rotativa guvernamentală din luna Mai, susține prim-ministrul Nicolae Ciucă, subliniind că situaţia acestuia urmează să fie clarificată în partid. Solicitarea pentru rezolvarea «cazului Bode» a venit din partea președintelui Klaus Iohannis.
Lucian Bode, a declarat, joi, la Vaslui că a respectat legea în ceea ce priveşte întocmirea tezei sale de doctorat. Comisia de Etică a UBB arăta, în urma unei analize făcute alături de experți internaționali, că ministrul Bode și-a plagiat teza de doctorat.