Emil Boc susține că educația față în față este mult mai eficientă, iar autoritățile au avut o discuție strategică atunci când au decis redeschiderea școlilor.
Primăria Cluj-Napoca a relansat licitația pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a celor adiacente, după ce la prima licitație a participat doar firma Diferit SRL, care a fost descalificată.
Digitalizarea administrației locale clujene continuă în 2021. De la finalul lunii martie, toate autorizațiile vor putea fi emise online, iar funcționarul public virtual, Antonia, va fi 100% operațional, până la finalul anului.
S-au făcut primele amenajări în pădurea-parc Făget, care are 40 de hectare. Emil Boc a spus că din primăvară, clujenii se vor putea relaxa spațiu verde.
Emil Boc este încrezător în redeschiderea școlilor și de asemenea, el consideră că se vor redeschide și restaurantele, dacă lucrurile vor merge în aceeași direcție.
Emil Boc a spus că dacă fiecare om și-ar face treaba așa cum trebuie și nu superficial, cu siguranță s-ar evita astfel de tragedii. De asemenea, el a asigură că la spitalele din Cluj se fac controale în fiecare lună.