Actualitate

Ce va scoate la iveală expertiza tehnică în urma alunecărilor de deşeuri de la Pata Rât?

În urmă cu două luni, la rampa de gunoi de la Pata Rât au avut loc ample alunecări ale deşeurilor, blocându-se şi albia pârâului Zăpodie. Autorităţile vorbesc de o acumulare de levigat pe 3 hectare, în cantitate de 6.000 metri cubi, iar rezultatele analizelor de laborator al lichidului toxic arată existenţa unui fenomen de poluare, cu depăşiri ale valorilor legale şi de 750 de ori.

Actualitate

O nouă investiţie ratată marca Consiliul Judeţean Cluj? Alunecările de teren de la Tetarom I costă 12,6 milioane de euro

După modelul Centrului de Deşeuri, judeţul Cluj este în pericol să returneze, din nou, banii europeni primiţi pentru modernizarea Parcului Industrial Tetarom I, lucrări care s-au ridicat la suma de 15 milioane de euro. Pentru rezolvarea problemelor cu alunecările de teren din zonă, bugetul judeţului ar urma să se diminueze cu suma de 12,6 milioane de euro.

Actualitate

Drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor, gata de inaugurare. 8 ani de zile de jaf din banul public

Ceea ce trebuia să fie o lucrare de un an şi jumătate, s-a transformat într-o telenovelă care s-a întins pe 8 ani de zile. Drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor este gata de inaugurare. 8 ani de zile le-au trebuit autorităţilor judeţene şi constructorilor să asfalteze 20 de kilometri de drum. O poveste despre lucrări date pe prietenii şi care pun în pericol siguranţa traficului rutier, despre licitaţii cu cântec, bani decontaţi pe lucrări imaginare, prejudicii imense pe care nimeni nu este interesat să le recupereze. Nici măcar DNA-ul!

Actualitate

Directorul RAADPP: Finanţarea europeană pentru Răchiţele-Ic Ponor se va pierde. Acuzaţii grave la adresa funcţionarilor din CJ: Au întins proiectul pentru că lunar le veneau beneficii

Directorul RAADPP Cluj Mircea Avram a lansat luni acuzaţii grave la adresa fostei echipe de implementare a proiectului privind modernizarea drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor pe care a acuzat-o că a “întins proiectul pentru că lunar ne veneau nişte beneficii”. Avram i-a numit pe funcţionarii publici din Consiliul Judeţean “incompetenţi” şi spune că este un lucru cert că judeţul Cluj va pierde finanţarea europeană pentru că nimeni nu-şi mai asumă finalizarea lucrărilor. "Este un lucru grav şi periculos", mai spune Avram.

Actualitate

Comisia de Adjudecare a Disputelor: Rezilierea contractului la Centrul de Deşeuri este nelegală. CJ Cluj nu recunoaşte verdictul. Înainte de audieri, şeful de la Juridic s-a îmbolnăvit de varicelă

Comisia de Adjudecare a Disputelor, care are rol de mediator în disputa dintre Consiliul Judeţean Cluj şi fostul constructor al Centrului de Deşeuri, firma Atzwanger S.P.A., consideră că decizia CJ Cluj de reziliere a contractului cu antreprenorul general s-a făcut în mod abuziv şi este nelegală. Mai mult, această comisie spune că Beneficiarul, în speţă Consiliul Judeţean Cluj, trebuie să reia contractul cu constructorul Centrului de Deşeuri.

Actualitate

EXCLUSIVITATE Reprezentanţii Comisiei Europene sosesc la Cluj să verifice lucrările la Centrul de Deşeuri

Reprezentanţii Comisiei Europene vor ajunge joi dimineaţă la Cluj-Napoca, unde vor efectua o vizită pe şantierul viitorului Centru de Deşeuri. Cu un contract reziliat, cu numeroase suspiciuni de fraudă care planează asupra întregului proiect şi cu termene de finalizare depăşite cu ani buni, cu o echipă de implementare care se chinuie de luni bune să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea Centrului de Deşeuri, cu nenumărate plângeri la DNA, există riscul real ca judeţul Cluj să piardă întreaga finanţare europeană pentru acest proiect.


Actualitate

Se reiau lucrările la drumul turistic Răchiţele – Ic- Ponor. Cât plăteşte Consiliul Judeţean pentru refacerea lucrărilor distruse?

Licitaţia pentru finalizarea drumului turistic de la Răchiţele-Ic Ponor a fost adjudecată, lucrările urmând a fi finalizate până în luna noiembrie. Acest proiect este unul din multele proiecte ratate ale CJ Cluj, cu numeroase nereguli şi cu o expertiză care arată că tot ce s-a construit până acum pune în pericol siguranţă rutieră şi pietonală, experţii propunând inclusiv demolarea a ceea ce s-a construit. Pagubele vor fi suportate de Consiliul Judeţean Cluj. De mai bine de şase ani de zile, Consiliul Judeţean se chinuie să termine un drum lung de 20 de kilometri.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners