Asta da dovadă de civilizație și de respectarea regulilor de circulație! După trotinetele aruncate în Canalul Morii, a venit rândul trotinetelor parcate în mijlocul străzii.
O asociație civică din Cluj-Napoca le solicită parlamentarilor să ia măsuri pentru reglementarea circulației trotinetelor electrice. Ei propun introducerea cursurilor de legislație rutieră, obligativitatea purtării căștii de protecție și reducerea vitezei de circulație la 15 km/h.
Primarul Emil Boc spune că firmele de închiriat trotinete electrice au acționat incorect față de administrațiile locale, năvălind în orașe fără aprobare, lucru care a condus uneori la situații haotice.
Primăria Cluj-Napoca a lansat în dezbatere publică regulamentul privind folosirea trotinetelor electrice închiriate. Sunt stabilite reguli pentru utilizarea și staționarea acestora, dar și amenzi pentru cei care nu le respectă.
O firmă își va lansa astăzi la Cluj serviciul de închiriere trotinete electrice. În ultimele săptămâni, sute de reclamații au apărut din rândul clujenilor cu privire la nerespectarea regulilor de circulație de către trotinetiști.