Peste 49.900 de locuinţe au fost date în folosinţă în primele zece luni ale anului, în scădere cu 2801 unităţi faţă de perioada corespunzătoare de anul trecut.
Institutul Național de Statistică a revizuit în creștere, joi, evoluția economiei românești în primele nouă luni ale anului, cu puțin timp înainte de votarea bugetului pentru anul viitor.
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 18,8% comparativ cu perioada similară din 2022. Aeroportul Cluj ocupă locul 2 pe țară după numărul de pasageri.
Angajații Direcției Județene de Statistică Cluj au protestat, vineri, pentru a-și exprima nemulţumirea faţă de salarizarea discriminatorie îndelungată.
Aproape un sfert dintre români trăiesc în condiții materiale și sociale severe, iar tinerii și pensionarii sunt tot mai săraci, potrivit datelor statistice pentru 2022.
Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2023 la 21,873 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% faţă de aceeaşi lună din 2022.