Lucrările de reabilitare și modernizare a Spitalului din Huedin au fost recepționate, în urma unei investiții de peste 14 milioane de lei, bani europeni. Ambulatoriul din cadrul spitalului va fi dotat cu aparatură medicală modernă.
Afacerile locale din industria ospitalității, situate în centrul Clujului, sunt afectate de șantierul prelungit de pe strada Universității. „Într-un proiect de construcție prelungit și înghesuit, nicio afacere nu poate înflori, iar existența noastră este amenințată”, arată proprietarii din zonă.
Peste mai bine de două luni, șantierul de pe străzile Universității-Kogălniceanu trebuie închis, în baza unui termen extins de finalizare a proiectului. Costurile lucrărilor se majorează cu peste 14 milioane de lei.
Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău continuă în ritm susținut. A fost finalizată asfaltarea drumului în două straturi.