Administraţia prooccidentală de la Kiev se confruntă cu riscul unui nou conflict militar, de data aceasta în vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria şi Slovacia, unde combatanţii grupului ultranaţionalist Sectorul Dreptei sunt implicaţi în confruntări armate cu autorităţile.
România este gazda, în premieră, a unui Campionat Mondial de Lupte pe plajă. Campionatul destinat seniorilor, juniorilor și cadeților se va desfășura la Mangalia de vineri și până duminică, perioada 12-14 iunie.
România a obţinut o medalie de argint la Campionatele Europene de lupte sub 23 de ani, care se desfăşoară în perioada 24 - 29 martie 2015, la Walbrzych, în Polonia.
Peste 300 de sportivi din România, dintre care și șapte clujeni, participă zilele acestea, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, la Campionatul Național de Lupte.
Paraşutiştii ucraineni luptau luni împotriva unui „batalion de tancuri ruseşti”, pe aeroportul din Lugansk, un bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat un purtător de cuvânt militar ucrainean, Leonid Matiuhin.
Locotenentul Sebastian Crisan din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj a participat, în perioada 09 – 11 aprilie la cea de a VII - a ediţie a Campionatului de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne unde s-a clasat pe locul 3 la categoria 75 kg.
Confruntări armate au loc sâmbătă între insurgenţi sirieni şi trupele regimului Bashar al-Assad, în apropierea sediului serviciilor de informaţii din oraşul Alep.
România a încheiat Campionatele Europene de lupte de la Vantaa (Finlanda) cu o singură medalie, bronzul cucerit de clujeanca Ana Maria Pavăl (cat. 53 kg). Alți patru sportivi din lotul de 16 deplasat, au ratat medaliile de bronz.