Autoritățile nu au un calendar exact al măsurilor care vor fi relaxate, odată ce situația COVID-19 din România se stabilizează. Șeful DSU spune că portul măștii va fi ultima restricție relaxată.
Austria continuă să relaxeze restricţiile anti-COVID-19. De sâmbătă, oamenii vor trebui doar să poarte măşti FFP2 în magazine sau muzee. Regulile ce permit intrarea numai a persoanelor care au fost vaccinate sau recuperate după COVID-19 sunt ridicate.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila preconizează că la mijlocul lunii februarie va fi vârful valului 5, după care s-ar putea înregistra o descreștere. Autoritățile vor să vină cu măsuri de relaxare treptat ca la sfârșitul lunii martie să „scăpăm de o parte din restricții”.
Starea de alertă prelungită intră în vigoare începând de azi, pentru încă 30 de zile, iar purtarea măștii medicale sau FFP2 devine obligatorie în toate spațiile închise sau deschise.
Un medic clujean ne explică ce trebuie să facem în caz de leșin sau pierdere a conștienței, atât în situația nostră, cât și dacă suntem martori în cazul altor persoane. Stropirea cu apă ajută sau nu în aceste circumstanțe și cum trebuie să reacționăm?
Consiliul Județean al Elevilor Cluj se revoltă împotriva Ministerul Educației și cel al Sănătății fiindcă iau decizii „din pix” când vine vorba de modul de funcționare a școlilor. Elevii clujeni nu se simt în siguranță la orele de curs și cer măsuri clare.
Peste 1.600 de candidați vor participa duminică la concursul național de rezidențiat organizat de UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Universitatea a luat măsuri excepționale pentru siguranța profesorilor și a candidaților, în contextul pandemiei de Covid-19.
A intrat în vigoare lockdown pentru persoane nevaccinate în Austria, de luni. Răzvan Cherecheș, expert la UBB, salută măsura luată de autoritățile austriece și în special impunerea unei amenzi de 1450 de euro pentru cei care nu o respectă.