Specialiştii din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului apreciază că, în perioada următoare, este posibilă apariţia unor tendinţe de creştere a nivelului de poluare (în special particule în suspensie), mai ales în Cluj și alte patru județe din România.
USR a prezentat lista finală a noilor miniștri în Guvernul Cioloș. Clujeanul Mihai Goțiu apare pe această listă ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor și spune că va accepta funcția.
Ministerul Mediului ar urma să ceară un studiu de un an pentru observarea faunei pe terenurile agricole vizate de proiectul drumului expres ce va lega DN1 de Autostrada Transilvania, prin Mărtinești.
Un ONG a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că voluntarii acestuia au salvat de la moarte doi pui de urs, abandonați și bolnavi. Ministerul Mediului susține că voluntarii au făcut-o „ilegal”.
Vestea că fostul senator, Mihai Goțiu ar putea ocupa funcția de secretar de stat la Ministrul Mediului a adus nemulțumiri în rândul colegilor de partid. Peste 300 de membri USR PLUS au semnat o scrisoare publică prin care cer demisia lui Mihai Goțiu din partid.