The Guardian analizează momentul de răscruce prin care trece România, după ce Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare cu 23,9% din voturi, într-un context marcat de ascensiunea spectaculoasă a forțelor naționaliste.
Cu aproape 30% din voturi, Partidul Libertății din Austria (FPÖ), cunoscut pentru retorica sa anti-imigrație și eurosceptică, a provocat un seism politic. A depășit formațiunea cancelarului și a pus sub semnul întrebării viitorul politic al țării.
După ce s-au umplut ecranele de știri, comentarii și semnale de alarmă, (nu doar italienii, ci) toți românii au/am devenit „specialiști” în alegerile din Italia și alegători versați. Așa să fie? Mă tem că nici pe departe și că există șanse mari ca istoria să se repete și la noi în țară, iar asta începe să fie o știre reală, chiar dacă suntem încă departe de alegerile propriu-zise.
Naționalismul xenofob, antisemit sau șovin nu s-a bazat niciodată pe acte de curaj, ci pe nenumărate lașități, minciuni și complicități. A fi naționalist nu e un act de bravură, ci o eschivă și o înșelătorie, o fugă de responsabilitate.
Așa se întâmplă în lipsa educației politice elementare!
Așa se întâmplă când unica lecție/ocazie/învățătură politică este propaganda!
Așa se întâmplă când politica este prilejul de a da altuia ceva (puterea) și nu a lua ceva pentru tine (ce ți se cuvine)!
De un an de zile, neîncetat, sub diferite forme și fără un motiv aparent, țara noastră este supusă unei constante și profunde agresiuni. Din fericire (din câte vedem și înțelegem), nu vine din exterior, din partea prietenilor mari (UE și NATO) sau din partea neprietenilor (vecini, mai mult sau mai puțin apropiați), deci, nu avem la ce reacționa. Nu-i o „stare de război”.
Capitalul occidental a ajuns să "colonizeze" ţările est-europene, investiţiile străine jucând un rol atât de important în aceste economii încât par a fi sub control extern mai degrabă decât parteneri într-un proiect de integrare, comentează Bloomberg, observând că vremea naţionalismului a trecut.
Presa americană remarcă schimbările prin care a trecut oraşul Cluj-Napoca, de la pasiunea fostului primar Gheorghe Funar pentru statui şi culorile naţionale de pe bănci şi coşuri de gunoi, la transformarea într-un pol IT. ”Industria” statuilor și a băncilor tricolore a fost înlocuită cu una mult mai profitabilă: IT-ul.
