Ministrul de Interne (PNL) Lucian Bode a deschis recent un nou proces împotriva UBB prin care cere anularea hotărârii Comisiei de Etică în cazul suspiciunilor de plagiat din teza sa de doctorat.
Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, intitulată „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”.
PNL și-a exprimat încrederea în ministrul Lucian Bode, a cărui teză de doctorat este „profund viciată”, potrivit analizei UBB. Liberalii au patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat.
Întrebat care este poziția sa cu privire la acuzațiile de plagiat care afectează PNL, precum «cazul Bode», premierul Nicolae Ciucă și-a exprimat încrederea în justiție, situație în care procesele în desfășurare nu trebuie să fie afectate de declarații.
UBB a cerut includerea în cartea publicată pe baza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode a hotărârilor Comisiei de etică ce confirmă plagiatul tezei. Între timp, Bode a solicitat retragerea cărții din circuit.
Recursul făcut de Lucian Bode, după ce Tribunalul Sălaj a respins suspendarea hotărării UBB în privința plagiatului ministrului de Interne, se va judeca la Curtea de Apel Cluj.
Adrian Ivan, coordonatorul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode și rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a SRI, nu va mai coordona în următorii doi ani lucrări de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai.
Zeci de protestatari au cerut președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei manifestații organizate joi, în fața Palatului Cotroceni, demiterea ministrului de Interne (PNL) Lucian Bode, după verdictul de plagiat al Comisiei UBB.