Doctoratul lui Bode a fost întins pe o perioadă de șapte ani, timp în care ministrul de Interne a fost deputat, lider regional de partid, ministru al Economiei – aspecte ce explică calitatea slabă a doctoratului său.
Ministrul Lucian Bode a reacționat la publicarea deciziei Comisiei de Etică a UBB Cluj privind teza lui de doctorat. Bode spună că lucrarea sa este în regulă, deși comisia scrie că a identificat mai multe elemente de citare eronată și plagiat.
UBB a analizat lucrarea de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode (PNL). Proporția fragmentelor plagiate nu depășește 3%, dar comisia nu poate să se pronunțe dacă a fost „intenționat” sau o eroare de citare. Mai mult, UBB scrie negru pe alb că NU a analizat calitatea lucrării.
Membrii Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai au definitivat analiza suspiciunilor de plagiat în cazul lucrării de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode (PNL). Hotărârea va fi publicat săptămâna viitoare.
Lucian Bode ar fi comis o formă de plagiat de care și elevilor de gimnaziu le este rușine: traducere cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia, potrivit analizei realizate de USR.
Jurnalista Emilia Șercan, prezentă luni la deschiderea anului universitar la o facultate din Cluj, a vorbit despre lipsa integrității academice, arătând că aceasta își are originea în universități. Jurnalista a remarcat că problema plagiatului devine tot mai mult „o chestiune politică”.