Noile planuri-cadru pentru liceu, aflate în dezbatere publică, trebuie să țină cont de flexibilizarea traseului educațional, dar și de conectarea cu piața muncii. „Este nevoie de o consultare cu toți actorii implicați pentru un sistem educațional adaptat provocărilor viitorului”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.
Disciplina Religie are prevăzute 142 de ore în trunchiul-comun al disciplinelor de liceu, cu mult peste cel al unor materii care au rămas în trunchiul comun doar pentru o parte din studiile liceale, precum Istoria sau Geografia.
Conform noilor planuri-cadru, istoria și geografia vor fi scoase din programa școlară pentru elevii de liceu, aspect criticat de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop. „Acum avem oportunitatea să regândim sistemul”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Planurile-cadru pentru liceu vor fi elaborate până la finalul lunii, sens în care ministrul Educației anunță patru dezbateri în centrele universitare din țară. „Un demers rațional pentru a obține un curriculum modern și bun pentru copiii noștri”, spune Daniel David.