Mai multe unități de învățământ din Huedin vor fi modernizate și dotate cu echipamente digitale, în urma unei investiții finanțate integral prin fonduri europene.
Bebeșulii cu complicații la naștere vor putea beneficia de servicii medicale mai bune în cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.
Deputatul și chirurgul clujean Patriciu Achimaș Cadariu s-a implicat alături de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în accelerarea implementării Planului Naţional de Prevenire și Control a Cancerului, după o perioadă în care legea acest document strategic a fost subiectul unor dispute artificiale.
Mai multe școli speciale din județul Cluj vor fi modernizate și dotate cu echipamente digitale, în urma unei investiții din fonduri europene. A fost semnat contractul de 1,5 milioane de euro.
Primele semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR: Guvernul, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), are datorii de 800 de milioane de euro către autoritățile locale. În consecință, firmele de construcții amenință cu rezilieri ale contractelor.
Primarul Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), alături de mai mulți reprezentanți ai AMR, s-au întâlnit marți cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, pentru a discuta despre reformele și investițiile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).