Cluj-Napoca găzduiește conferința anuală a orașelor din rețeaua Eurocities, evenimentul fiind organizat pentru prima dată într-un oraș din Europa de Est.
Primăria Cluj-Napoca va realiza, în parteneriat cu universitățile clujene, un campus universitar modern, care să răspundă nevoilor de locuire ale studenților.
Pe parcursul celor zece ani de activitate, Festivalul Internațional de Carte Transilvania a adus un million de oameni mai aproape de carte. Ediția aniversară din această toamnă vine cu cinci zile de evenimente speciale dedicate lecturii.
Lucrările în teren la primul tronson al centurii metropolitane Cluj au început vineri, 24 mai, în prezența primarului Emil Boc și a celor care au făcut posibil acest proiect.
Zece instituții medicale din Cluj-Napoca vor beneficia de finanțare locală în valoare de peste 14 milioane de lei pentru desfășurarea programelor de sănătate publică.
Un nou proiect important din Cluj, cu impact social substanțial, a plecat la drum. Luni au debutat lucrările la Centrul de îngrijire pentru persoanele vârstnice situat pe Calea Baciului.
Campania „Fugi în curtea școlii” a revenit în Cluj-Napoca la sfârșitul săptămânii trecute. Vezi care este programul în perioada următoare și unde va avea loc.