Consiliul local Florești a aprobat proiectul viitoarei școli generale care va fi realizată în cea mai mare comună din țară. Primăria va semna autorizația de construire în perioada următoare.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat semnarea autorizației de construire pentru viitorul Spital Regional de Urgență Cluj. Urmează lansarea licitației pentru prima etapă de lucrări pentru realizarea spitalului din Florești care va deservi regiunea de nord-vest a României.
Realizarea unui nou drum cu acces direct în DN1 prin extinderea strâmtorii Terra din Florești continuă prin semnarea contractului și pentru cel de-al doilea lot al proiectului.
Proiectul Spitalului Regional din Cluj ar putea obține autorizația de construire din partea Primăriei Florești după sărbătorile de Paști. Apoi va urma licitația de execuție a lucrărilor.
Tema proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj a intrat în dezbaterea comisiilor din Primăria Florești. Etapa de proiectare a viitorului spital urmează să fie încheiată în mai 2023, iar între timp au loc primele pregătiri pentru deschiderea șantierului.
La finalul anului trecut, administrația Clujului a încheiat împreună cu Ministerul Transporturilor contractul de finanțare prin PNRR pentru proiectul metroului. Contribuția locală pentru susținerea acestui proiect va fi suportată de municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești.