Jurnaliștii RISE Project au lansat „Harta hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România”. 20 de cazuri au fost semnalate în școli și facultăți din Cluj.
Profesorul Nicolae Miu, medic pediatru clujean foarte cunoscut și apreciat, a murit pe 4 ianuarie 2024 la vârsta de 81 de ani. Mesajele de condoleanțe și regret curg pe rețelele de socializare.
Conducerea Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a transmis un mesaj în memoria lui Cziprián-Kovács Loránd, un profesor universitar care a murit recent.
Peste 16.000 de copii și sute de profesori din medii vulnerabile au primit cărți și rechizite de la Fundația World Vision România, în condițiile în care doar 37% dintre profesori se așteaptă ca elevii să aibă rechizitele necesare la început de an școlar.
Profesorul clujean Alexandru Laszlo a primit distincția de Cavaler al Ordinului „Steaua Italiei”, semnată de președintele Italiei, pentru contribuția la promovarea limbii și culturii italiene în România.
Astăzi, putem număra cu miile, sau poate cu zecile de mii, nomenclatura pesedisto-penelistă îmbogățită la stat până la niveluri inimaginabile din jefuirea banilor publici și din legile și deciziile pe care au putut să le ia în favoarea lor, fără frică de urmări legale sau morale.
Compozitorul Cornel Țăranu va fi înmormântat joi, 22 iunie, la Cluj-Napoca. Profesorul clujean a murit cu doar câteva zile înainte să împlinească vârsta de 89 de ani.