Ședința coaliției de duminică ce viza noi discuții pentru comasarea alegerilor a fost amânată, după ce, nici vineri, liderii celor două partide de la guvernare nu au reușit să ajungă la un consens. Alte discuții ar putea avea loc miercuri.
Analistul politic clujean George Jiglău califică ultimele discuții și tensiuni din coaliția de guvernare drept un simplu dezacord de moment, care nu va duce la o rupere a colaborării dintre cele două partide de la putere foarte curând.
În 2023, cheltuielile partidelor au depășit vizibil veniturile, diferența fiind acoperită cu economii din anii precedenți. Cea mai mare parte din bani au fost plătiți pentru presă și propagandă.
Sergiu Mișcoiu, profesor universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, atrage atenția că alegerile nu ar trebui comasate atât din motive pur tehnice, cât și pentru că demersul nu ar fi unul democratic.
Obiectivul PNL este de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri care vor fi organizate în acest an, spune președintele liberalilor, NIcolae Ciucă.