Peste 1.300 de spectatori din mediul rural au asistat, din octombrie 2018 până în prezent, la spectacole de operă care au fost susţinute în cămine culturale, în cadrul unui proiect unic în România.
Campionatele Europene de Gimnastică Artistică din 2017 încep peste două zile, miercuri, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Organizatorii au transmis mai multe recomandări cu privire la comportamentul spectatorilor pe durata întrecerilor care au loc între 19-23 aprilie la Cluj.
Cunoscuta actriţă Oana Pellea este invitatul special al Zilei Porţilor Deschise organizate de Teatrul Naţional din Cluj pe 27 martie, luni, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.
Meciul dintre reprezentativele feminine ale României și Turciei, disputat, sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în cadrul etapei a III-a din Grupa H, a atras în tribunele celei mai mari arene sportive din țara noastră un număr impresionant de spectatori (6817) un record absolut pentru baschetul românesc, dar și pentru primele trei etape din preliminariile Eurobasket Women 2017.
Ca urmare, înțeleg, a unei concepții noi, coerente, funcționale și eficiente de PR a FRH, am beneficiat și eu de o invitație la Trofeul Carpați la handbal feminin, desfășurat la Cluj-Napoca în acest weekend.
Tânărul jucător importat de la Nea Salamina, Croația, Dino Škvorc a declarat într-o conferință de presă că se simte foarte bine la Universitatea Cluj, dar că ar vrea să vadă mai mulți suporteri în tribune.
Opera Națională Română din Cluj-Napoca a prezentat în premieră luni, 12 mai 2014, de la ora 18.30,un vernisaj de fotografie şi o lansare de carte care au reunit, pentru întâia oară, artişti şi spectatori pe scena lirică clujeană.