Emanuel Ungureanu a postat un filmuleţ din curtea Spitalului Județean Cluj care este plin de gropi. “Am filmat în ce condiții trebuie să fie transportați pacienții care sunt mobilizați cu targa în curtea acestui spital”, spune deputatul.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a precizat de ce unităţile de transfuzie sanguină (UTS) din cadrul spitalului nu au fost autorizate. De asemenea, Spitalul a precizat că UTS-urile funcţionează cu medici din alte secţii, care pe lângă atribuţiile pe care le au mai colectează şi sânge.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Cluj afirmă că nu au primit niciodată vreo informare de la Ministerul Sănătăţii potrivit căreia dezinfectanţii folosiţi ar fi fost neconformi, iar testele proprii nu au prezentat probleme.
Ministerul Sănătății susține, într-un comunicat remis miercuri presei, că nu poate confirma sau infirma faptul că fostul ministru Nicolae Bănicioiu ar fi primit informări de la Serviciul Român de Informații în care să fi fost menționat în clar numele companiei Hexi Pharma.
Noi informații apar în dosarul Hexi Pharma. SRI i-ar fi transmis, în aprilie 2015, ministrului sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, o informare în care se vorbea cu subiect şi predicat despre Hexi Pharma. Informarea SRI viza Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca și era printre puținele informări care dădea amănunte cu exactitate despre nereguli privind dezinfectantul Hexi Pharma.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, ar putea fi declarat apt de muncă şi reveni la manşă din luna august, până atunci urmând un tratament de recuperare la o clinică din Căciulata.
Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca a decis reducerea cu 222 a numărului de paturi pentru internarea de lungă durată şi creşterea cu 165 a celor pentru spitalizarea de o zi, la solicitarea Ministerului Sănătăţii.