Actualitate

Grădiniţă nouă în cartierul Someşeni

<p /><img src="documente/stories/2012/06_iunie/08/02-gradinita someseni 2.jpg" border="0" align="right" /><br />Grădiniţa Aşchiuţă din cartierul Someşeni, o investiţie de peste 2,3 milioane lei, a fost inaugurată joi, fiind create astfel locuri pentru 200 de copii.

Construirea grădiniţei Aşchiuţă din Someşeni, de pe strada Traian Vuia nr. 87, a fost finalizată astfel că, din septembrie, cei peste 200 de copii care vor fi îngrijiţi în această unitate vor beneficia de toate condiţiile. Ridicarea clădirii a durat opt luni şi a costat mai bine de 2,3 milioane lei.

„Investiţia a fost demarată de Primăria Cluj-Napoca în luna iulie 2011, în urma licitaţiei publice, şi a inclus pe de o parte demolarea vechii clădiri a grădiniţei aflată în stare avansată de degradare şi construirea unui alt imobil, care să permită de această dată atât funcţionarea unei grădiniţe, dar şi a unei creşe”, au declarat reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca. Executantul lucrărilor a fost societatea Construdava SRL, valoarea investiţiei fiind de 2.354.490 lei, fără TVA, iar termenul de execuţie de opt luni.
Suprafaţa construită a clădirii este de 861 mp, suprafaţa desfăşurată de 2.393 mp, iar cea utilă de 2.064 mp.
Spaţiul destinat grădiniţei oferă la demisol o sală multifuncţională, o sală pentru gimnastică, spaţii tehnice, atelier activităţi de întreţinere, spaţii tehnice-călcătorie, spaţii tehnice-spălătorie, filtru vestiar, magazie, depozit materiale, bucătărie, magazie depozit, spălător.
La parter există două săli de grupă, cabinet medical, izolator, secretariat, birou conducere, depozit material didactic, sală de mese, filtru vestiar, grupuri sanitare. Etajul găzduieşte patru săli de grupă, cabinetul psihologic, cabinetul pentru logoped, vestiarul educatoarelor, cabinet multimedia, filtru vestiar, sală de mese, grupuri sanitare, un cabinet metodic şi un depozit material didactic.
Spaţiul destinat creşei pune la dispoziţia copiilor două săli de grupă şi două dormitoare şi anexele aferente, respectiv oficiu, grup sanitar, depozit material didactic, filtru vestiar, cabinet medical.

Ultimele Stiri
abonare newsletter