Actualitate

Guvernul a adoptat Legea turismului

<p />Guvernul a adoptat Legea turismului în ultima şedinţă a Executivului, act normativ ce prevede realizarea unui Sistem naţional de colectare şi interpretare a datelor şi informaţiilor din domeniul turismului, au anunţat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Pentru realizarea Sistemului de colectare a datelor se vor folosi informaţii provenite atât de la agenţii economici din turism, cât şi de la instituţiile şi organizaţiile publice şi private care au legătură cu activităţile turistice.

Conform MDRT, acest sistem va permite cunoaşterea informaţiilor relevante din industrie, pe care se vor fundamenta deciziile pe care autorităţile la vor lua în legătură cu acest sector. Actul normativ a fost elaborat pentru a clarifica responsabilităţile autorităţilor publice centrale şi ale celor locale implicate în turism, precum şi cerinţele obligatorii referitoare la calitatea serviciilor oferite turiştilor. Potrivit sursei citate, activitatea de promovare turistică a României se va desfăşura prin intermediul unei instituţii publice, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea MDRT, care urmează a fi înfiinţată prin Hotărâre de Guvern.


În cadrul instituţiei va funcţiona un Consiliu consultativ format din reprezentanţi ai autorităţii publice centrale responsabile în domeniul turismului, ai instituţiei cu rol de promovare turistică, precum şi din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai asociaţiilor profesionale, patronale şi de promovare turistică. La nivel regional se pot constitui asociaţii pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, care vor fi consultate la elaborarea politicilor de dezvoltare şi promovare în domeniul turismului şi monitorizarea acestora, potrivit MDRT.

Ultimele Stiri
abonare newsletter