Actualitate

Africani expulzaţi în Camerun şi Uganda

<p>Trei cetăţeni străini cu şedere ilegală în ţară au fost depistaţi zilele trecute de poliţişti pe raza judeţului Cluj. E vorba de două tinere din Nigeria, respectiv Uganda, şi de un bărbat din Camerun. Nigerianca, în vârstă de 20 ani, a primit o amendă de 600 lei însă datorită faptului că este studentă în anul I la o universitate din Cluj-Napoca i s-a pus în vedere să-şi reglementeze şederea pe teritoriul României. În cazul bărbatului din Camerun, poliţiştii au aflat că pe numele lui a fost emisă, anterior, o decizie de returnare prin care era obligat să părăsească ţara în 15 zile. Întrucât nu a respectat decizia de returnare, străinul a fost condus sub escortă la Centrul de cazare al străinilor luaţi în custodie publică de la Arad, în vederea returnării în ţara de origine, fiindu-i instituită şi măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de 1 an. Tânăra din Uganda pierduse dreptul de şedere pe teritoriul României după ce a fost exmatriculată de la o universitate din Cluj-Napoca, astfel că acum i s-a eliberat decizie de returnare valabilă 30 zile pentru a părăsi România.</p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter