Actualitate

„Infecţioasele“ s-ar putea comasa cu Spitalul TBC

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca ar putea să îşi piardă personalitatea juridică şi să devină secţie exterioară a Spitalului de Pneumoftiziologie. Managerii celor două unităţi nu sunt însă de acord cu comasarea şi spun că nu vor exista niciun fel de avantaje. Din Cluj sînt propuse pentru comasare şi spitalul din Câmpia Turzii cu cel din Turda, plus spitalul din Gherla cu cel din Dej. De asemenea, Centrul de Sănătate din Mociu s-ar putea transforma în cămin de bătrâni. Conducerea Ministerului Sănătăţii a făcut publică ieri o listă cu toate spitalele din ţară care vor fi comasate sau transformate în cămine de bătrâni.

Actualitate

Alocaţia pentru susţinerea familiei, prin Agenţia de Prestaţii Sociale

Clujenii care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei trebuie să ştie că acest ajutor financiar se plăteşte prin Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS), începând cu 1 ianuarie 2011. „Plata alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului social se realizează de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Cluj pe bază de mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal sau în cont de card, în funcţie de opţiunea beneficiarilor acestor prestaţii sociale cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul Cluj”, a declarat Ana Barbu, preşedintele Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Cluj. Vă reamintim că Guvernul a modificat o parte din condiţiile în care se acordă alocaţia pentru sprijinul familiei. Astfel, în cazul în care copiii familiilor care primesc acest sprijin financiar au mai mult de 20 de absenţe nemotivate sau dacă au nota la purtare mai mică de 8 părinţii lor nu vor mai primi alocaţia. Potrivit conducerii Ministerului Muncii, se încurajează în acest fel şcolarizarea copiilor.

Actualitate

Clujenii vor afla în sfârşit cine e Simona Ionescu

Tânăra trupă bucureşteană Aeroport va cânta pentru prima dată la Cluj. Ardelenii au astfel ocazia să asculte live hitul „Simona Ionescu“, care a fost lider în mai multe topuri. Înfiinţată în aprilie 2010, formaţia Aeroport a ieşit din anonimat în luna noiembrie a anului trecut, când a apărut piesa „Simona Ionescu“. Melodia a prins la public şi la scurt timp după ce a fost difuzată de Radio Guerrilla a ajuns prima în top, iar diversele variante încărcate pe YouTube au avut zeci de mii de vizualizări în doar câteva zile. „Simona Ionescu“ a ajuns prima şi în topul CZB (Click Zoom Byzes), iar articolele şi interviurile cu membrii Aeroport nu au întârziat să apară în presa muzicală şi nu numai.

Actualitate

Halle Berry vrea custodie unică pentru fiica sa

Actriţa americană Halle Berry va încerca să obţină în instanţă custodia unică a fiicei sale, Nahla, în vârstă de doi ani, pe care o are cu fostul ei iubit, Gabriel Aubry. Halle Berry, care s-a despărţit de Gabriel Aubry în aprilie 2010, după o relaţie de cinci ani, a declarat că este îngrijorată pentru fetiţa sa atunci când aceasta se află la tatăl ei şi că se doreşte să ceară custodia unică în justiţie, potrivit contactmusic.com. „Halle este îngrijorată pentru fiica ei atunci când aceasta se află în grija tatălui şi se pregăteşte să facă tot ce este necesar pentru a o proteja. Ea a încercat să rezolve problema cu tatăl fetei, Gabriel Aubry, pe care amiabilă, dar din lipsă de cooperare s-a decis să apeleze la justiţie”, se arată într-un comunicat al reprezentaţilor artistei, potrivit Mediafax.

Actualitate

Institutul Oncologic primeşte bani de la Ministerul Sănătăţii

Peste 150 milioane lei vor fi alocaţi anul acesta de Ministerul Sănătăţii pentru toate institutele şi secţiile de oncologie din ţară. Pe lista Ministerului este inclus şi Institutul Oncologic din Cluj. Ministerul Sănătăţii lansează în acest an un program de investiţii în secţiile şi centrele de oncologie din ţară. Aceasta înseamnă că peste 150 milioane de lei vor fi alocaţi, începând de luna viitoare, pentru reabilitarea unor secţii de oncologie din spitalele judeţene, a centrelor specializate, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală de specialitate a unităţilor sanitare.

Actualitate

O parte din ortodocşi nu vor card de sănătate

Membrii organizaţiei Forul Ortodox Român (FOR) şi medicii de familie consideră că introducerea cardului naţional de sănătate este un experiment pe pielea asiguraţilor şi a medicilor de familie, deoarece aceştia trebuie să contribuie cu bani la punerea în practică a acestor carduri. Mai mult, reprezentanţii FOR sunt nemulţumiţi de faptul că nu se oferă o alternativă la card pentru acei asiguraţi care nu doresc acest document. De asemenea, ei mai afirmă că există riscuri legate de protejarea datelor personale. „Integrarea centralizată a fişelor medicale electronice pune în pericol siguranţa datelor medicale ale persoanei. Datele medicale sunt de maximă intimitate pentru persoana şi ar fi un dezastru dacă s-ar ajunge la scurgeri de tipul WikiLeaks, prin care o serie de informaţii dintre cele mai sensibile pot ajunge la discreţia oricui, putând fi folosite împotriva unei persoane publice, de pildă”, declară reprezentanţii FOR. Ei mai spun că, potrivit legii, doar personalul medical are acces la aceste date, nu şi alte instituţii cum ar fi farmaciile.   G.D.

Actualitate

Vaccin împotriva TBC pentru ţările în curs de dezvoltare

Deputaţii europeni vor cere opinia Comisiei, în sesiunea plenară a Parlamentului European din 2-3 februarie, asupra posibilităţii realizării unor vaccinuri împotriva TBC care să fie folosite pentru populaţia ţărilor în curs de dezvoltare. Potrivit Biroului de Presă al Parlamentului European, incidenţa tuberculozei la nivel mondial rămâne un motiv de îngrijorare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 1,7 milioane de oameni au murit în 2009 de tuberculoză, iar vaccinarea ar fi o soluţie pentru reducerea numărului de bolnavi şi de decese. „Numai un program de vaccinare care include o campanie de vaccinare la scară largă va avea un impact pozitiv”, susţin deputaţii europeni. UE şi statele sale membre au investit masiv în activităţi de cercetare şi inovare având drept scop dezvoltarea vaccinurilor împotriva tuberculozei, iar organizaţia Tuberculosis Vaccine Initiative, un parteneriat care reuneşte peste 40 de centre europene de cercetare, are capacitatea de a transforma rezultatele activităţii sale în vaccinuri care răspund nevoii urgente la nivel mondial în acest sens.          G.D.

Actualitate

Cea mai bătrână femeie din lume a murit la 115 ani

Eunice Sanborn a devenit cea mai în vârstă femeie din lume pe 4 noiembrie 2010, după decesul călugăriţei franceze Eugénie Blanchard, la vârsta de 114 ani. Eunice Sanborn, cea mai în vârstă femeie din lume, a murit luni, în reşedinţa ei din oraşul Jacksonville, din statul american Texas, la 115 ani. Deşi o organizaţie care analizează longevitatea centenarilor spune că Eunice Sanborn avea 114 ani, membrii familiei ei afirmă că biroul de recensământ american a înregistrat în mod eronat data naşterii sale, trecând în documentele oficiale anul 1896 în loc de 1895, potrivit Mediafax. Familia lui Eunice Sanborn spune că bătrâna şi-a celebrat cea de-a 115-a aniversare pe 20 iulie anul trecut. Acum, cea mai în vârstă femeie din lume este americanca Besse Cooper, născută pe 26 august 1896, potrivit Grupului de cercetări gerontologice. Ea locuieşte în statul american Georgia. La cea de-a 114-a aniversare a lui Besse Cooper au participat cei patru copii, 11 nepoţi, 15 strănepoţi şi un stră-strănepot ai ei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter