Economie

CFR Marfă va fi vândută până în toamna lui 2012

Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie scoasă de pe lista companiilor cu management privat şi vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie 2012 şi în care să poată fi implicate Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, potrivit Mediafax.




Economie

Credite mai ieftine de sărbători pentru întreprinderi

Opportunity Microcredit România IFN S.A. a lansat oficial promoţia lunii decembrie prin care diminuează costurile micilor întreprinzători privind finanţarea afacerii lor şi oferă o reducere de 50% la comisionul de acordare a tuturor microcreditelor, fie cu destinaţia de achiziţionare capital de lucru sau investiţii.

Economie

German Bakery a intrat în faliment

Deşi acum o lună, la intrarea în magazinul German Bakery a fost postat un mesaj în care se motiva închiderea pentru efectuarea inventarului, surse Monitorul de Cluj au declarat că societatea se află în faliment.

Economie

Cresc tarifele la gaze pentru companii

Companiile vor plăti la 1 ianuarie cu 5% mai mult pentru gazele naturale, din cauza creşterii preţului gazelor importate, iar tarifele pentru populaţie vor rămâne nemodificate, a anunţat marţi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Economie

Câştigul salarial mediu lunar net a scăzut în octombrie

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna octombrie, de 1.457 lei, în scădere cu 7 lei (0,5%) faţă de luna anterioară, dar cu 8,7% mai mare comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional Statistică, informează Agerpres.

Ultimele Stiri
abonare newsletter