Educație

Olimpicii din mai multe judeţe s-au întrecut la un concurs de matematică şi informatică la Turda

Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda a organizat, în zilele de 7-8 aprilie, Concursul Interjudețean de Matematică și Informatică „Marian Țarină”, ediția a XVII-a, la care au participat 216 elevi, dintre care 145 la Secțiunea Matematică, clasele IV-XII și 71 elevi la Secțiunea Informatică, clasele IX-XII, fiind însoțiți de 20 profesori de specialitate.

Concurenții  sunt elevi care au participant la olimpiadele județene de profil din Alba, Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj și Dolj, parte dintre ei calificaţi la etapele naţionale şi distinși cu premii la aceste concursuri, ceea ce certifică nivelul ridicat al competențelor acestora.

La fel ca şi la ediţiile anterioare, preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor și evaluare a lucrărilor din cadrul celei de a XVII-a ediții a concursului a fost prof. univ.emerit dr. Dorel I. Duca de la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universităţii "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca.


Subiectele pentru concursul de matematică au fost formulate de comisia formată din prof. univ.emerit dr. Dorel I. Duca, prof. univ. dr. Octavian Agratini, lector univ. dr. Daniel Văcărețu, prof. Gheorghe Lobonţ, prof. Vasile Şerdean, prof. Liana Grecu, prof. Monica Fodor, prof. Ancuţa Nechita, prof. Monica Dan şi prof. Gheorghe Tura.

Subiectele de informatică au fost formulate de comisia formată din lector univ. dr. Radu Lupșa,  prof. Florin Miron și prof. Daniela Maria Pop.

abonare newsletter